Ploi și ninsori în țară, vreme instabilă până vineri. Cum este prognoza meteo pentru București?
Se anunță ploi în sudul, centrul și estul țării, potrivit meteorologilor. Acestea vor persista până vineri dimineață la ora 06.00.
Se anunță ploi în sudul, centrul și estul țării, potrivit meteorologilor. Acestea vor persista până vineri dimineață la ora 06.00.
Un instructor de yoga este acuzat de procurorii DIICOT că a recrutat mai multe femei pe care le-a exploatat sexual timp de mai mulți ani, obţinând astfel 1,4 milioane de euro. Procurorii fac joi 13 percheziţii în Bucureşti, într-un dosar deschis pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Un adolescent a fost sechestrat și bătut de mai mulți atacatori într-un sat vecin, în urma unei altercații precedente. Incidentul a avut loc la Afumați și a fost înregistrat de camerele de supraveghere din parcarea unui supermarket.
Petre Roman, fostul premier al României, a fost citat joi dimineață la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Alături de el, au fost chemați și Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, în același dosar.
Vineri, pe 25 aprilie 2024, vor avea loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce duminică, pe 21 aprilie, Loteria Română a oferit peste 20.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,54 milioane de lei. La Loto 6/49, categoria I prezintă un report în valoare de peste 2,35 milioane de lei (peste 473.300 de euro).
DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium – disponibil tuturor abonaților de televiziune digitală. Începând din 25 aprilie 2024, DIGI - unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din România, va introduce întregul pachet de servicii SkyShowtime în grila sa de programe și va distribui canalele liniare premium SkyShowtime 1 HD (poziția 110) și SkyShowtime 2 HD (poziția 111) tuturor clienților care beneficiază de serviciul TV digital.
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este „alarmant”, potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pentru a limita accesul la băuturile alcoolice, transmite News.ro. „Utilizarea pe scară largă a substanţelor nocive în rândul copiilor din multe ţări din regiunea europeană (şi nu numai) constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii publice”, a avertizat Hans Kluge, directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat într-un comunicat de presă, citat de BFM TV.
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.
„Casa tenisului românesc”, așa cum este cunoscută baza sportivă Arenele BNR, începe să se destrame. Două dintre terenurile de tenis au fost tranformate în parcare de mașini.
Marcel Ciolacu, liderul PSD a facut o declaratie importanta miercuri seara la postul România TV. El a spus ca nu exista nicio posibilitate ca coalitia formata din PSD si PNL sa se rupa dupa decizia de a merge cu candidaturi separate la Primaria generala a Capitalei.
Trei bărbați au fost răniți în urma unui accident care s-a produs miercuri seară în județul Cluj. Conform informațiilor oferite de ISU Cluj, evenimentul a avut loc pe drumul E 81, în localitatea Șardu din comuna Sânpaul.
PSD și PNL renunță la susţinerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei și se întorc la Gabriela Firea și Sebastian Burduja. În urma a 14 ore de negocieri și a mai multor ore petrecute de Cîrstoiu la Palatul Victoria pentru discuții, PSD și PNL au ajuns la decizia de a merge separat și de a se îndepărta de candidatul pe care-l anunțaseră.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.