Ţările nordice şi baltice vor finanţa armament american de 500 mil. dolari pentru Ucraina
Ţările nordice şi baltice au decis joi să susţină financiar achiziţia unui pachet de armament american în valoare de 500 de milioane de dolari destinat Ucrainei. Acest sprijin face parte din programul NATO numit Lista de cerinţe prioritare pentru Ucraina (PURL), menit să furnizeze arme esenţiale în conflictul cu Rusia.