
China respinge apelurile pentru negocieri trilaterale privind dezarmarea nucleară
China respinge apelurile pentru negocieri trilaterale privind dezarmarea nucleară China consideră că participarea la negocieri trilaterale pentru controlul armelor nucleare alături de Statele Unite și Rusia este „nerezonabilă și nerealistă”, potrivit agenției Reuters. Bejingul susține că diferențele majore dintre arsenalul său nuclear și cel al celor două mari puteri fac dificilă o astfel de discuție. Guo Jiakun, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a explicat după ce președintele american Donald