Video Ionuț Moșteanu, despre întâlnirea dintre Trump și liderul rus: „Pacea nu trebuie să însemne un răgaz pentru Putin să se reînarmeze”
Inapoi

Video Ionuț Moșteanu, despre întâlnirea dintre Trump și liderul rus: „Pacea nu trebuie să însemne un răgaz pentru Putin să se reînarmeze”

Postat pe 15 Aug 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Video Ionuț Moșteanu, despre întâlnirea dintre Trump și liderul rus: „Pacea nu trebuie să însemne un răgaz pentru Putin să se reînarmeze”
Nationale
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat pentru Digi24, înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin din Alaska, că orice discuţie despre pace trebuie să includă Ucraina, partenerii europeni, SUA şi Rusia. El a avertizat că încetarea focului nu trebuie să îi ofere liderului rus timp pentru „a-şi trage sufletul” și pentru a pregăti un nou război. În opinia ministrului, pacea „nu trebuie să însemne un răgaz pentru Putin pentru a-şi trage sufletul, pentru a se reînarma şi a reporni apoi un război”. „Trebuie să ne asigurăm că (n. red. Putin) nu va mai avea curajul să atace nicio ţară”, a subliniat Moşteanu. „Cu toţii ne dorim pacea. Şi primul pas către o pace justă, durabilă şi cu garanţii de securitate este oprirea focului. Şi de aici încolo, după ce va fi oprit focul, şi sper să se ajungă la o înţelegere pentru a se opri focul şi să se aşeze la masă, orice pace, orice discuţie despre pace trebuie să fie cu Ucraina la masă, cu partenerii europeni la masă, cu partenerul american la masă. Şi bineînţeles cu ruşii”, a declarat, vineri, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, pentru Digi24. Moşteanu a mai spus că războiul din Ucraina a fost „o lecţie pentru toţi” şi că tocmai de aceea sunt foarte importante garanţiile de securitate în cazul încetării focului. „Și preşedintele Nicuşor Dan a vorbit despre asta, şi partenerii europeni au vorbit despre asta, este foarte important să ne uităm la acele garanţii de securitate. Adică pacea nu trebuie să însemne un răgaz pentru Putin pentru a-şi trage sufletul şi pentru a se reînarma şi a reporni apoi un război. Trebuie să ne asigurăm că nu va mai avea curajul să atace nicio ţară. Trebuie să revenim la o ordine firească, normală, în care graniţele şi suveranitatea fiecărui stat sunt respectate”, a conchis Ionuţ Moşteanu. Ministrul Apărării a fost prezent, vineri, la Constanţa, unde au avut loc manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete