Nationale
Raul Pop a fost desemnat în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Postat pe 05 Aug 2025
Update 3 luni în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Ion Ionescu
Raul Pop a fost numit marţi în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, decizia fiind semnată de premierul Ilie Bolojan și publicată în Monitorul Oficial. Consultantul şi activistul de mediu Raul Pop a mai deţinut şi în 2021 funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). Şi în cursul anului 2016, el a deţinut funcţia de secretar de stat al MMAP şi a coordonat activitatea de management al deşeurilor şi de reglementare, potrivit Agerpres. Tot marţi, premierul a semnat decizia de eliberare din funcţia de secretar de stat la MMAP a lui Dan-Ştefan Chiru. Acesta a fost numit în funcţie în 2022 de premierul de la acea dată, Nicolae Ciucă.