O maşină a rupt balustrada şi a fost aproape de a cădea în râul Bega de pe un pod din centrul Timișoarei
Inapoi

O maşină a rupt balustrada şi a fost aproape de a cădea în râul Bega de pe un pod din centrul Timișoarei

Postat pe 09 Aug 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Cristina Preda

O maşină a rupt balustrada şi a fost aproape de a cădea în râul Bega de pe un pod din centrul Timișoarei
Nationale
Un accident în care au fost implicate două maşini şi un pieton a avut loc, sâmbătă, pe un pod din centrul Timişoarei, în apropiere de Catedrala Mitropolitană. Una dintre maşini a rupt balustrada podului şi a fost aproape de a cădea în râu. Unul dintre şoferi şi pietonul au fost răniţi. „Astăzi, 9 august, un tânăr de 22 de ani a condus un autoturism dinspre Bulevardul Mihai Viteazul înspre strada 20 Decembrie 1989, iar pe podul Mihai Viteazul ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto de 22 de ani şi un pieton în vârstă de 49 de ani”, a transmis IPJ Timiş. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. „Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situaţii de fapt în care s-a produs accidentul”, a precizat IPJ Timiş, potrivit News.ro.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete