News Alert Noi date despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu: „tendință de somnolență și slăbiciune marcată”
Inapoi

News Alert Noi date despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu: „tendință de somnolență și slăbiciune marcată”

Postat pe 28 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

News Alert Noi date despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu: „tendință de somnolență și slăbiciune marcată”
Nationale
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a transmis luni dimineață noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. Medicii anunță că evoluția stării de sănătate a fostului șef al statului este „relativ staționară”, dar, „pe fondul progresiei bolii, în ultimele zile, se remarcă o tendință de somnolență și slăbiciune marcată”. „Pacientul a prezentat o evoluție relativ staționară a stării generale, însă, pe fondul progresiei bolii, în ultimele zile, se remarcă o tendință de somnolență și slăbiciune marcată. Este stabil cardiovascular și asistat respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente”, scrie în comunicatul de luni al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu este internat din data de 9 iunie. Fostul președinte, care a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, „rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijirile medicale necesare sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”, mai precizează medicii. Ion Iliescu a fost internat în spital pe 9 iunie, cu probleme respiratorii, medicii stabilind că acesta suferă de cancer pulmonar. Fostul președinte al României făcea controale periodice la Spitalul Elias. În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul „C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă. În ultimii ani, Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete