Ilie Bolojan efectuează o vizită oficială la Viena pentru consolidarea relațiilor bilaterale
Update 2 ore în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Maria Simionescu
Ilie Bolojan efectuează o vizită oficială la Viena pentru consolidarea relațiilor bilaterale
Premierul Ilie Bolojan va efectua miercuri și joi o vizită oficială la Viena, unde se va întâlni cu cancelarul federal Christian Stocker și alți miniștri austrieci. De asemenea, va participa la recepția organizată de ambasadă cu prilejul Zilei Naționale a României.
Înainte de sosirea în capitala Austriei, Bolojan va avea o întâlnire la Budapesta cu premierul maghiar Viktor Orban, în prezența liderului UDMR, Kelemen Hunor, pentru a discuta dezvoltarea interconectărilor în sectorul energiei electrice între România, Ungaria și Austria.
Potrivit digi24.ro, programul vizitei include întâlniri tete-à-tete, convorbiri în plen și un dejun de lucru oferit de cancelarul austriac, la care vor participa și reprezentanți ai companiilor din ambele țări. Obiectivul principal este întărirea cooperării politice, economice și regionale.
Guvernul precizează că discuțiile vor aborda sprijinul Austriei în procesul de aderare a României la OCDE. Totodată, prioritară va fi cooperarea în sectorul energetic, unde se urmărește asigurarea unor prețuri avantajoase pentru consumatori și companii, dar și îmbunătățirea interconectărilor regionale.