Ghimbav cumpără o toaletă ecologică inteligentă în valoare de peste 320.000 de lei
Update 3 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Ghimbav cumpără o toaletă ecologică inteligentă în valoare de peste 320.000 de lei
Primăria orașului Ghimbav a demarat achiziția unei toalete automate ecologice, în valoare de 326.700 de lei cu TVA, care va fi amplasată într-un parc nou din zonă, unde există peste 600 de apartamente. Investiția face parte dintr-un proiect menit să ofere localnicilor facilități moderne.
La un preț echivalent cu cel al unui apartament cu două camere din zonă, toaleta inteligentă se va curăța automat și este destinată inclusiv persoanelor cu dizabilități. Aceasta va fi furnizată și instalată de firma Rowe Provision din București, iar procedura de achiziție s-a realizat prin negociere directă.
Primarul Ionel Fliundra (PNL) a precizat că inițial erau prevăzute fonduri de 600.000 de lei pentru două astfel de toalete, iar alegerea amplasamentului a fost condiționată de finalizarea amenajărilor din cartierul strada Victoriei. „Acum, în cartierul strada Victoriei, o zonă aglomerată cu aproape 600 de apartamente, fosta parcare se va transforma într-un spațiu pietonal frumos, cu fântână arteziană…”, a explicat edilul.
Potrivit digi24.ro, primarul a subliniat că investițiile publice urmăresc creșterea calității vieții în oraș și nu generarea de profit. „Nu suntem o firmă privată, ci un UAT care investește în calitatea vieții oamenilor”, a afirmat Ionel Fliundra, în contextul discuțiilor privind prețul ridicat al toaletei, comparativ cu solicitările de reducere a cheltuielilor publice formulate de premierul Ilie Bolojan.