Dominic Fritz crede în deblocarea reformei pensiilor speciale după decizia CCR
Înapoi
Dominic Fritz crede în deblocarea reformei pensiilor speciale după decizia CCR
Nationale

Dominic Fritz crede în deblocarea reformei pensiilor speciale după decizia CCR

Postat pe 02 Nov 2025

Update 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Dominic Fritz crede în deblocarea reformei pensiilor speciale după decizia CCR

Dominic Fritz a afirmat duminică la Digi24 că reforma pensiilor speciale poate fi deblocată după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea privind pensiile magistraților, asumate de Guvern. El își exprimă optimismul că în coaliție se va găsi o soluție acceptabilă.

„Cred că este tema cu cea mai covârșitoare susținere din partea populației. Cred că nu știu, 80% din oameni susțin să eliminăm aceste pensii speciale și există o revoltă reală din partea oamenilor”, a spus liderul USR. Fritz a subliniat că privilegii sunt apărate de un grup de magistrați care folosesc poziția în justiție pentru a influența reforma.

El a explicat că, dacă este nevoie, e dispus să accepte o perioadă de tranziție de 15 ani, chiar dacă 10 ani a fost considerată neconstituțională. Dominic Fritz a amintit că „nu putem să ducem jocul acesta la nesfârșit, în care unii ne șantajează ca să-și păstreze privilegiile”, potrivit digi24.ro.

Referitor la discuțiile din coaliție, Fritz a spus că există deschidere pentru soluții, inclusiv crearea unui grup de lucru propus de PSD, cu posibilitatea unui referendum și modificarea Constituției. El a mai precizat că USR nu susține creșterea taxelor pentru a susține reformele în domeniu.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe