Cseke Attila: „Dacă toată lumea se uită la posturi, înseamnă că avem o problemă de abordare în administraţie”
Inapoi

Cseke Attila: „Dacă toată lumea se uită la posturi, înseamnă că avem o problemă de abordare în administraţie”

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, joi, că proiectul cu măsuri privind administraţia locală are trei mari părţi, toate cele trei fiind importante, dar ”dacă toată lumea se uită la posturi înseamnă că avem o problemă de abordare în administraţie”. „Trăim într-o democraţie în care fiecare are dreptul de a-şi spune punctul de vedere. Nimeni nu poate limita acest drept. Suntem şi diferiţi, nu suntem la fel. Doi oameni au gânduri diferite. Deci, faptul că autorităţile locale sau unii primari au adus critici sau puncte de vedere prin care critică acest pachet este un exerciţiu democratic pe care Guvernul şi ministrul Dezvoltării îl acceptă, drept pentru care, astăzi, am avut a şasea întâlnire de când discutăm de acest pachet, a şasea întâlnire cu structurile asociative ale autorităţilor locale. Am discutat ori de câte ori s-a solicitat această dezbatere, iar proiectul a fost îmbunătăţit, cred că acest lucru îl recunosc şi primarii care eventual critică proiectul”, a declarat ministrul Dezvoltării, joi, după şedinţa de Guvern, întrebat în legătură cu întâlnirea cu reprezentanţii comunelor, care spun că au deficit de personal, de fapt, la primării, iar funcţionarii ameninţă că vor face grevă, scrie News.ro. Cseke Attila a explicat că proiectul are trei mari părţi şi toate cele trei sunt importante. „Dacă toată lumea se uită la posturi, înseamnă că avem o problemă de abordare în administraţie. Dacă ne sunt importante doar posturile, atunci, şi nu ne uităm la cealaltă parte care este la fel de importantă, cu creşterea capacităţii financiare a autorităţilor locale, pentru că noi, într-adevăr, cred că pentru prima dată am adus în dezbatere publică problema, inclusiv a comunelor mici care nu îşi încasează debitele pe care ar trebui să le încaseze. Vorbim despre faptul că, din venituri proprii, nu se pot susţine cheltuieli de personal, dar, de data aceasta, Guvernul vorbeşte despre faptul că îţi creezi mecanisme prin care fondurile de care ar trebui să dispui să le şi ai. Deci, creăm şi mecanisme de acest gen şi acest lucru este important. Degrevăm autorităţile locale de anumite sarcini, cel puţin pe pachetul de administraţie. Deci această dezbatere, aceste întâlniri pot continua fără niciun fel de problemă. Am avut propuneri foarte constructive şi de la Asociaţia Comunelor şi de la celelalte structuri asociative, toate cele pe care le-am considerat bune, corecte, le-am preluat. Nu cred, de altfel, că va exista vreodată în istoria României, în democraţie, un proiect care să fie lăudat de toată lumea. Cred că este democratic şi este oarecum de aşteptat ca, proiectele de o asemenea anvergură, de reformă atât de amplă, de 50 de pagini, cu atât de multe probleme care sunt prevăzute acolo, să aibă şi critici”, a artăat el. Ministrul Dezvoltării a arătat că singurul sistem aplicabil pe număr de personal care există în administraţia publică este la administraţia publică locală, din 2010, Ordonanţa 63. ”La administraţia centrală, nu există un asemenea sistem şi este o deficienţă. Dacă mă întrebaţi pe mine, dacă poate fi creat un asemenea sistem în care să spunem că toate ministerele, de exemplu, se încadrează la 600-700 de angajaţi, v-aş răspunde acum că nu cred. Sunt specificităţi între aceste ministere, sunt diferenţe majore. Asta înseamnă - şi în dezbaterea cu autorităţile locale şi domnul prim-ministru şi eu am spus foarte clar - că nu se poate ca numai la autorităţile locale să eficientizăm activitatea. În mod evident, şi în administraţia publică centrală şi la ministere, şi eu pot să mă refer la ministerul pe care, efemer, îl conduc. Ce am dorit să facem în mai n-am mai reuşit să facem, cum terminăm acest pachet de administraţie, vom relua procedura de reorganizare a ministerului şi a instituţiilor subordonate, categoric”, a precizat Cseke Attila. Potrivit acestuia, este vorba despre o măsură de eficientizare în sensul în care, în două comune alăturate, în care este un funcţionar public de specialitate sau chiar şi un secretar general care ar putea să fie folosit şi într-o altă comună decât acolo unde are funcţia de bază, să poată fi folosit, astfel încât de serviciile publice ale unui profesionist să se bucure cât mai mulţi cetăţeni. ”Aceasta este ideea principală. Faptul că o funcţie publică este ocupată cu normă întreagă sau normă parţială sau, în urma unei reorganizări, eventual anumite posturi dispar, este la decizia autorităţii locale, a primarului şi a Consiliului Local. Nu impune nimeni nimic în această lege. Se dă o posibilitate de eficientizare, astfel încât specialişti care pot lucra cu normă de patru ore la o comună să poată să lucreze cu patru ore în comuna alăturată, astfel încât toţi cetăţenii din acele două comune să beneficieze. Astăzi, legea interzice acest mecanism - un funcţionar public nu poate lucra decât la o singură instituţie. Noi încercăm să le dăm posibilitatea să acopere un teritoriu mai mare”, a adăugat Cseke. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, luni seara, la Antena 3, că măsurile privind reforma administraţiei locale vizează rducerea a peste 40.000 de posturi. Potrivit acestuia, impactul financiar anual urmează să fie de 2,2 miliarde de lei. ”Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică şi la nivel central, acolo sunt tăieri şi la cabinetul prim-ministrului, a vicepremierilor, a miniştrilor, a secretarilor de stat şi aşa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos şi într-adevăr este de peste 6.000 de posturi. Pe partea de Poliţie Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi. În total, peste 40.000 de posturi în administraţia locală şi impactul financiar al acestei părţi, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri", a declarat Cseke Attila. Ministrul a motivat acest lucru prin faptul că trebuie să crească veniturile autorităţilor locale, ”ştiind că suntem într-un an greu şi probabil şi anul viitor va fi un an greu”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

15:45

Reacția medicilor implicați în cazul de la maternitatea din Reșița: „A fost o complicație neașteptată!”

În urma articolelor apărute în spațiul public și pe rețelele sociale în data de 13 august 2025, care fac referire la cazul tragicului eveniment petrecut în maternitatea Spitalului Județean de Urgență Reșița, medicii implicați direct în îngrijirea pacientei Denisa-Mădălina Stoian au transmis un comunicat oficial în care oferă detalii medicale și organizatorice legate de intervenția lor.
Image Description

15:16

Neatenția la volan a făcut pagube la Brebu

Un autotren de mare gabarit s-a răsturnat într-un viraj din localitatea cărășeană Brebu, pe drumul ce leagă Reșița de Caransebeș.
Image Description

11:22

Pompierii cărășeni, pentru a treia zi în luptă cu flăcările la Văliug!

Continuă lupta cu flăcările în localitatea Văliug, unde un incendiu de pădure, izbucnit la litieră, continuă să țină în alertă echipele de intervenție. Deși focul a fost localizat, accesul dificil face imposibilă stingerea completă de la sol, astfel că autoritățile au apelat la sprijin aerian.
Image Description

11:07

Malpraxisul, doar vârful iceberg-ului! Medicul Paul Purea face o radiografie a „sistemului putred” de sănătate

După ce mai multe acuzații de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență din Reșița au revoltat comunitatea din Caraș-Severin, consilierul județean Paul Purea a publicat o analiză a situației, susținând că problemele din sistemul medical românesc nu se rezumă la un singur vinovat. Medicul cărășean este de părere că malpraxisul este doar simptomul unui „sistem putred” și al unui stat eșuat.
Image Description

07:37

Dincolo de lupta Adrianei, Cuib de Vise salvează și alte destine

Adriana Perescu, fetița din Măru, pentru care comunitatea din Caraș-Severin și nu numai s-a mobilizat impresionant în ultimele luni, a încheiat primul set de cinci zile de chimioterapie la Barcelona. Potrivit Adinei Pasere, președintele Asociației „Cuib de Vise”, care a organizat mai multe campanii pentru Adriana, afirmă că tratamentul a fost dificil, cu stări de rău și vărsături, însă analizele de după arată că evoluția este bună.
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:20

- Neamt - Te-ai pregătit de toamnă? Nike, da

Toamna este momentul perfect pentru a-ți reînnoi garderoba și a adăuga piese care reflectă starea de spirit a sezonului. Temperaturile scad, frunzele își schimbă culoarea, iar brandurile de fashion vin cu propuneri creative care să îmbine funcționalitatea cu stilul. Nike, unul dintre numele care nu lipsesc niciodată din conversația despre sneakers, a pregătit o surpriză pentru cei care își doresc o pereche de pantofi cu adevărat specială. Este vorba despre
Image Description

20:15

- Cluj - Bărbatul din Cluj dispărut de aproape o săptămână a fost depistat de Poliție

Moga Ionel Adrian, un bărbat de 37 de ani, din localitatea Cojocna, județul Cluj, a fost găsit de polițiști, după ce dispăruse timp de o săptămână. „Din primele verificări, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe parcursul plecării voluntare” informeaza ISU Cluj. Bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu în dimineața zilei de 8 august, în jurul orei 04:00, și nu s-a mai întors până în prezent.
Image Description

20:15

- Cluj - VIDEO. Taximetrist arestat pentru proxenetism. Mascații clujeni s-au dus peste el acasă și l-au „săltat”: „Le găsea clienți și le ducea cu mașina ”

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2021 și până în luna august 2025, bărbatul, în calitate de taximetrist, ar fi facilitat practicarea prostituției de către două femei, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestei activități. El ar fi identificat clienți și ar fi transportat femeile către aceștia, atât în municipiul Gherla, cât și în localitățile învecinate. În urma cercetărilor, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție la domiciliul suspectului,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete