Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost reţinut după ce a bătut un pui de câine pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei şi i-a ameninţat pe cei care încercau să intervină, animalul suferind traumatisme grave, informează Agerpres. „La data de 05 iulie 2025, în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 18 Poliţie au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 5, un bărbat loveşte un câine de talie mică şi ameninţă persoanele care încearcă să intervină. La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de poliţie, care a identificat şi imobilizat persoana în cauză, aceasta fiind condusă la subunitatea de poliţie pentru verificări. Totodată, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Protecţia Animalelor au intervenit cu operativitate, şi, având în vedere starea de pericol în care se afla animalul, au emis de urgenţă un ordin de plasare a acestuia într-un adăpost”, informează, duminică, Poliţia Capitalei. Câinele în vârstă de aproximativ 3 luni a fost preluat de echipajul ASPA şi transportat la o clinică veterinară, pentru evaluare medicală. Conform raportului întocmit de medicii veterinari, animalul prezenta contuzii pulmonare severe şi o contuzie la nivelul bazinului, leziuni recente cauzate de un traumatism puternic. În baza probelor administrate, poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Animalelor au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rănirea cu intenţie a animalelor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Suspectul de 71 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar duminică a fost înaintată instanţei propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.