Trupele ruse se află în ofensivă de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, afirmă generalul Valeri Gherasimov
Inapoi

Trupele ruse se află în ofensivă de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, afirmă generalul Valeri Gherasimov

Postat pe 30 Aug 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Trupele ruse se află în ofensivă de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, afirmă generalul Valeri Gherasimov
Externe
Şeful statului major general al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a declarat sâmbătă că forţele ruse sunt angrenate în ofensive non-stop de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, relatează Reuters, preluată de Agerpres. „Grupul combinat de trupe continuă o ofensivă permanentă de-a lungul aproape întregii linii a frontului”, a declarat Gherasimov într-un discurs susţinut în faţa comandanţilor ruşi făcut public de Zvezda, ziarul oficial al Ministerului Apărării. „În prezent, iniţiativa strategică este cu totul a forţelor ruse”, a adăugat el. Rusia şi-a intensificat în această vară loviturile aeriene asupra oraşelor ucrainene aflate mult dincolo de linia frontului şi a continuat ofensiva de-a lungul unei mari părţi a frontului de est, încercând să câştige mai mult teritoriu, notează Reuters. Atacuri asupra capitalei ucrainene Kiev au ucis joi 23 de oameni şi au rănit 38, potrivit unor oficiali de la Kiev. Şeful statului major rus susţine că Rusia a efectuat 76 de lovituri ţintite asupra unor facilităţi ale complexului militaro-industrial ucrainean în această primăvară şi vară, vizând în principal siturile unde se află sistemele de rachete cu rază lungă de acţiune şi unde sunt produse drone. Gherasimov a mai declarat că Rusia controlează în prezent 99,7% din regiunea Lugansk, 79% din regiunea Doneţk, 74% din regiunea Zaporijia şi 76% din regiunea Herson. Din luna martie, Rusia a cucerit peste 3.500 de kmp de teritoriu în Ucraina şi a obţinut controlul asupra a 149 de sate, a adăugat Gherasimov. Forţele ruse au început să preseze în această lună în regiunea Dnipropetrovsk din sud-estul Ucrainei, gen. Gherasimov afirmând că şapte sate din regiune se află acum sub control rus.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete