SUA au trimis un general în Israel și negociază cu Turcia, China și Arabia Saudită să facă presiuni asupra Iranului
Inapoi

SUA au trimis un general în Israel și negociază cu Turcia, China și Arabia Saudită să facă presiuni asupra Iranului

Postat pe 12 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Un general american însărcinat cu problemele Orientului Mijlociu se află în Israel pentru a discuta cu înalţi responsabili militari la faţa locului despre „ameninţările la adresa securităţii în regiune” într-un context de escaladare cu Iranul, a anunţat joi Departamentul american al Apărării. În paralel, șeful diplomației americane, Antony Blinken, negociază cu omologii săi chinez, turc şi saudit să facă presiuni asupra Iranului împotriva oricărui atac care vizează Israelul. Generalul american Michael Erik Kurilla urmează să se întâlnească în Israel cu „lideri importanţi ai armatei israeliene şi să discute despre ameninţările actuale la adresa securităţii în regiune”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Potrivit acestuia, vizita, care era prevăzută înaintea ameninţărilor iraniene, a fost devansată „din cauza recentelor evoluţii”. Preşedintele american, Joe Biden, a promis sprijin „neclintit” partenerului său israelian, în timp ce liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că Israelul „trebuie să fie pedepsit şi va fi pedepsit”. „Dacă Iranul lansează un atac de pe teritoriul său, Israelul va răspunde şi va ataca Iranul”, a afirmat la rândul său ministrul israelian de externe, Israel Katz. De la începutul războiului devastator din Fâşia Gaza în urmă cu şase luni, Statele Unite şi comunitatea internaţională continuă să se teamă de o extindere majoră a conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas. Teheranul a ameninţat din nou miercuri că va „pedepsi” Israelul după un atac la 1 aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, care a făcut 16 morţi, printre care şapte membri ai corpului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a vorbit la telefon cu omologii săi chinez, turc şi saudit, cerându-le să facă presiuni asupra Iranului împotriva oricărui atac care vizează Israelul, a anunţat joi Departamentul de Stat, relatează AFP. „Nimeni nu este interesat de o escaladare” în regiune şi „toate ţările ar trebui să ceară Iranului să nu întreprindă o escaladare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. Blinken a vorbit, de asemenea, la telefon cu ministrul israelian al apărării Yoav Gallant „pentru a reitera sprijinul nostru puternic faţă de Israel în faţa acestor ameninţări”, a spus Miller. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a afirmat că Washingtonul a „avertizat” Iranul cu privire la potenţiale atacuri împotriva Israelului. Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că sprijinul său pentru Israel este „neclintit” în faţa ameninţărilor cu represalii din partea Iranului după un atac împotriva consulatului iranian din Damasc. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a dat asigurări miercuri că Israelul va fi „pedepsit” după atacul din 1 aprilie asupra consulatului iranian. Un astfel de atac ar reprezenta „o extindere semnificativă” a conflictului care se desfăşoară în prezent între Israel şi organizaţia islamistă palestiniană Hamas din Fâşia Gaza, unde peste 33.000 de oameni din enclavă şi-au pierdut viaţa până acum. Tensiunile dintre Israel şi Iran au crescut după ce, săptămâna trecută, într-un atac atribuit armatei israeliene împotriva consulatului iranian din Damasc au fost ucişi mai mulţi membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a Iranului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

15:57

Se apropie numirea unui nou premier în România

Tara noastră se află într-un moment dificil, caracterizat de un peisaj politic sumbru și incert. Potrivit unor surse, țara se îndreaptă cu pași rapizi spre numirea unui nou premier, o desemnare extrem de importantă pentru stabilitatea politică și economică. Se speculează că noul lider va fi o persoană cu experiență în administrație, capabilă să gestioneze rapid și eficient situațiile urgente. Printre numele vehiculate se află și cel al lui Ilie Bolojan,
Image Description

14:34

Controale ale ITM Caraș-Severin în luna mai: peste 200 de inspecții și amenzi de aproape 88.000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a realizat, în luna mai, un total de 203 controale la diverse unități economice din județ. În urma acestor verificări, s-au identificat 263 de deficiențe, fiind aplicate amenzi în valoare de 87.500 de lei. Potrivit informațiilor de pe site-ul reper24.ro, în timpul controalelor s-au concentrat pe respectarea normelor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Scopul principal a fost să
Image Description

10:26

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin organizează o campanie pentru prevenirea conducerii în stare de ebrietate

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin desfășoară în această săptămână o acțiune pentru combaterea condusului pe drumurile publice sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive. Campania are ca scop reducerea accidentelor cauzate de șoferii aflați în stare de ebrietate, pentru a asigura siguranța tuturor participanților la trafic. Conform informațiilor transmise de autorități, anul acesta peste 100 de șoferi au fost depistați pe șoselele din județul Caraș-Severin în timp ce conduceau sub influența alcoolului
Image Description

18:54

Sărbătoare și tradiții în județul nostru: Ziua Banatului Montan și parada ansamblurilor

De câteva zile, județul nostru trăiește momente de bucurie și voie bună, marchează prin festivități și evenimente culturale. O poartă de intrare în această atmosferă a fost deschiderea unei noi pagini în istoria locurilor noastre, așa cum a spus Petrica Moise, amintind de implicarea acestor comunități în păstrarea tradițiilor. Evenimentele principale au avut loc în cadrul Zilei Banatului Montan, o sărbătoare care reunește muzică, dans și costume populare impresionante. Locuitorii au
Image Description

13:37

Incendiu în Moldova Noua: un autoturism de aproximativ 2.500 de euro distrus complet

Un autoturism în valoare de aproximativ 2.500 de euro a fost complet mistuit de flăcări în timpul nopții în orașul Moldova Noua. Potrivit surselor, focul pare să fi fost pus intenționat. Autoritățile locale au intervenit rapid pentru stingerea incendiului, însă mașina a fost distrusă în totalitate. Poliția din Moldova Noua anunță că a reținut deja un suspect în această cauză, iar cercetările continuă pentru a stabili exact circumstanțele incidentului. Conform site-ului reper24.ro,
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:08

- Hunedoara - Acord politic pentru formarea unui nou guvern în România

Negocierile politice de la Palatul Cotroceni s-au încheiat cu un acord de principiu pentru formarea unui nou guvern, potrivit surselor apropiate procesului. În urma discuțiilor, Ilie Bolojan urmează să fie desemnat de președintele Nicușor Dan ca viitor premier al României, notează mesagerulhunedorean.ro. Conform informațiilor, varianta negocierilor implică o rotație a premierilor, similar cu modelul Nicolae Ciucă – Marcel Ciolacu, unde în prima parte a mandatului va conduce Bolojan, iar mai târziu,
Image Description

19:06

- Hunedoara - Bărbat amendat pentru consum de droguri și cu dosar penal, după ce permisul i-a fost reținut

Un bărbat din Hunedoara s-a ales cu dosar penal pentru consum de droguri și a fost amendat contravențional, după ce polițiștii au constatat folosirea unor substanțe interzise. Potrivit informațiilor, el a fost retinut și i-a fost confiscat permisul de conducere în timpul testului drugtest, care a indicat consum de stupefiante. Ulterior, bărbatul a încercat să-și dovedească nevinovăția și să scape de amendă. El a fost nevoit să aștepte pe la ușile
Image Description

19:03

- Nationale - Patriarhia Română condamnă violentă în familie după cazurile din Prahova și Ilfov

Patriarhia Română condamnă violentă în familie după cazurile din Prahova și Ilfov Patriarhia Română a transmis, printr-un comunicat, o reacție fermă după evenimentele tragice din ultimele săptămâni, în care două tinere însărcinate au fost ucise de foști sau actuali parteneri, în prezența copiilor lor mici. Urmările acestor crime grave au avut un impact profund asupra comunităților locale și au readus în discuție necesitatea prevenirii violenței domestice. Conform Biroului de Presă al Patriarhiei
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete