Rușii i-au făcut statuie de bronz lui Evgheni Prigojin la mormânt, în ziua în care ar fi împlinit 63 de ani
Inapoi

Rușii i-au făcut statuie de bronz lui Evgheni Prigojin la mormânt, în ziua în care ar fi împlinit 63 de ani

Postat pe 01 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită, sâmbătă, la mormântul său din Sankt Petersburg, informează AFP, citată de Agerpres. Zeci de susţinători ai defunctului miliardar au fost văzuţi în faţa impunătoarei statui a lui Prigojin, care îl reprezintă în picioare, unii depunând buchete de flori. Câţiva dintre ei erau îmbrăcaţi în uniformă militară, cu feţele acoperite. Evgheni Prigojin, care a făcut avere la începutul anilor 2000 datorită unor contracte cu cantinele armatei ruse, a fondat gruparea Wagner în 2014, responsabil, iniţial, de treburile murdare ale Kremlinului în Africa şi Orientul Mijlociu, iar mai apoi fiind mobilizat pe frontul din Ucraina începând cu luna februarie a anului 2022. Considerat, anterior, un apropiat al dictatorului Putin, Evgheni Prigojin a căzut în dizgraţie în ochii acestuia după ce a ordonat oamenilor săi să mărşăluiască spre Moscova în iunie 2023, preluând controlul asupra cartierului general al armatei de la Rostov pe Don, în sud, fără să întâmpine rezistenţă. Prigojin acuza comandamentul armatei ruse de incompetenţă în Ucraina şi de corupţie, precum şi că i-a ascuns lui Putin realitatea de pe teren. Deşi el şi oamenii săi au renunţat, în cele din urmă, să ajungă în capitala Rusiei după câteva ore de confuzie, acest episod rămâne cel mai periculos moment în cei 25 de ani de putere a lui Vladimir Putin. Două luni mai târziu, în august 2023, Evgheni Prigojin a murit într-un accident de avion între Moscova şi Sankt Petersburg. Kremlinul a negat responsabilitatea pentru accident. La rândul său, Vladimir Putin a vorbit public despre „un om talentat care a făcut greşeli”. Mulţi dintre luptătorii Wagner au fost ulterior integraţi în armata rusă sau în alte structuri. La Moscova, în centrul oraşului, foarte aproape de zidurile roşii ale Kremlinului, este instalat, de câteva luni, un memorial improvizat în cinstea Wagner, a lui Evgheni Prigojin şi a fidelului său adjunct, Dmitri Utkin, care a murit împreună cu el. Fostul şef Wagner, care era foarte popular în rândul comunităţii adepţilor războiului din Rusia, ar fi împlinit, sâmbătă, 63 de ani. La jumătatea lui mai, Vladimir Putin l-a demis pe ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care ocupa această funcţie din 2012 şi care fusese ţinta predilectă a criticilor lui Prigojin, iar în cadrul acestui proces mai mulţi ofiţeri superiori au fost arestaţi, fiind acuzaţi de corupţie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

14:54

Nemulțumire în stradă la Reșița: Protest față de noile măsuri fiscale

Zeci de reșițeni s-au adunat ieri în centrul orașului pentru a protesta față de noile măsuri fiscale pregătite de partidele aflate în negocieri pentru guvernare.
Image Description

13:35

Rossonerul Ianis Doană, noul jucător al formației Steaua București!

După evoluțiile foarte bune pe care le-a avut în sezonul recent încheiat din Liga a II-a alături de coechipierii de la CSM Reșița, dar și convocarea lui la echipa națională Under 19, jucătorul Ianis Doană a intrat în atenția mai multor cluburi din țară.
Image Description

11:42

Caniculă în Caraș-Severin! Meteorologii anunță maxime de până la 38 de grade Celsius!

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi două atenționări cod galben de caniculă și disconfort termic. Ambele vizează și județul Caraș-Severin, meteorologii anunțând că ne putem aștepta la temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius.
Image Description

11:00

S-a stins din viață Geta Feieș, managerul societății Gradimex!

Săptămâna a debutat, încă de la primele ore, cu o veste care ne-a răvășit: doamna Geta Feieș, managerul societății Gradimex s-a stins din viață, după o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare.
Image Description

14:25

Miclău acuză: Ministrul Mediului știa de pericolul de la Salina Praid și n-a intervenit

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus o sesizare oficială la Parchetul General împotriva ministrului Mediului, Mircea Fechet, și a unor funcționari din minister, pe care îi acuză de inacțiune în cazul catastrofei de la Salina Praid.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete