„Războiul a schimbat totul.” Cum ar putea Iranul să copieze strategia Coreei de Nord pentru a obține cât mai repede o armă nucleară
Inapoi

„Războiul a schimbat totul.” Cum ar putea Iranul să copieze strategia Coreei de Nord pentru a obține cât mai repede o armă nucleară

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
După 12 zile de bombardamente lansate de Statele Unite și Israel, Iranul s-ar putea să își schimbe planurile cu privire la obținerea unei arme nucleare, iar exemplul pe care l-ar putea urma este cel al Coreei de Nord. Chiar și după atacurile devastatoare ale americanilor cu bombe anti-buncăr, Teheranul s-ar putea să aibă acces la aproximativ 400 de kilograme de uraniu îmbogățit cu care să își continue programul nuclear, aplicând însă o nouă strategie. Israelul a avut două sau, poate, trei obiective militare când a atacat Iranul. Distrugerea programului nuclear al Teheranului, degradarea capacității de luptă a armatei iraniene și prăbușirea regimului condus de ayatollahul Ali Khamenei. Ultimul dintre ele a eșuat – pentru moment. Iranienii nu au declanșat o revoluție și nici nu a avut loc o lovitură de stat pentru înlăturarea de la putere a liderului suprem al Iranului. Al doilea obiectiv pare că s-a încheiat cu succes, cu toate că nici iranienii, nici israelienii nu vor dezvălui informații detaliate despre cât de slăbită este acum armata Teheranului. Primul și cel mai important obiectiv, însă, este și cel mai greu de evaluat. Nimeni nu pare să știe cu siguranță cât de multe din instalațiile de îmbogățire și procesare a uraniului au fost distruse în urma bombardamentelor. Și nimeni nu știe sigur unde se află cele 400 de kilograme de uraniu îmbogățit pe care Iranul le deține - o cantitate suficientă pentru cel puțin 10 bombe nucleare, potrivit The Telegraph. „Sunt sigur că au un loc ascuns undeva cu câteva sute, dacă nu mii de centrifuge, și că au material în mai multe locuri din Iran”, a spus Sima Shine, o fostă directoare a departamentului de cercetare și evaluare din cadrul Mossad. „Ei nu pot face nimic acum sau mâine, dar pe viitor, au toate capacitățile să obțină o bombă.” De mai mulți ani, comandanții iranieni fundamentaliști au încercat să îl convingă pe Khamenei să nu mai tragă de timp și să ducă până la capăt programul nuclear. În opinia lor, nu există nicio altă cale de descurajare a unui atac din partea Statelor Unite sau a Israelului. Khamenei s-a opus până acum acestor cerințe, în speranța că simpla capacitate de a obține o bombă nucleară va fi destul să protejeze țara de atacuri, fără ca Iranul să fie nevoit să suporte costurile pe care le presupune dezvoltarea unei bombe. „Dacă mă întrebai înainte [de bombardamente], aș fi zis că ayatollahul Khamenei nu le va mai ordona vreodată oamenilor de știință să construiască o bombă nucleară pentru că înțelege că prețul este prea mare”, a spus Danny Citrinowicz, un fost ofițer israelian din serviciul de informații militare specializat pe Iran. „Dar acum ei au plătit deja prețul. Vor dori ei să plătească în continuare și alte prețuri? Ei nu vor să fie la mila Occidentului”, a spus Citrinowicz, care susține că războiul a schimbat tot ce se știa până acum despre Iran. „Dacă vor înțelege că au nevoie de ceva rapid, s-ar putea să își schimbe strategia nucleară și să prefere să cumpere o bombă. Spre exemplu, din Coreea de Nord”, a mai spus Citrinowicz. O altă țară care ar putea să îi vândă Iranului arme nucleare ar fi Rusia. Teheranul ar putea să se inspire de la Phenian și în alte moduri. După ce SUA au invadat Irakul în 2003, Iranul a suspendat programul de arme nucleare pentru a evita să aibă soarta țării conduse de Saddam Hussein. Și liderul Libiei, Muammar Gaddafi, a făcut la fel. Dar Coreea de Nord, al treilea membru al „axei răului” descrisă de președintele american George W. Bush, după Iran și Irak, a făcut exact opusul: și-a sporit eforturile pentru obținerea unei bombe nucleare, iar în 2006 a testat primul astfel de dispozitiv. Acum, nord-coreenii ar putea avea până la 50 de focoase nucleare. În privința supraviețuirii regimului, Coreea de Nord se pare că a făcut cea mai bună alegere. Gaddafi a fost omorât în timpul unei revoluții susținute de NATO în 2011, iar Iranul tocmai ce a fost ținta unor bombardamente masive din partea Israelului și Statelor Unite. Ar putea, însă, Iranul să aplice acum strategia Coreei de Nord? În multe privințe, Iranul este – sau a fost până de curând – într-o etapă mult mai avansată în cursa pentru arma nucleară decât punctul de unde a pornit în această cursă Coreea de Nord. Teheranul știe deja cum să îmbogățească uraniu și a studiat tehnicile necesare pentru a face o armă nucleară. Are mulți oameni de știință instruiți în fizica nucleară și are deja o cantitate semnificativă de uraniu cu care să lucreze. Nord-coreenii au început prin construirea unei bombe cu plutoniu din material obținut într-un reactor nuclear obișnuit – o tehnologie pe care au învățat-o de la sovietici. Dar acela era un proces complicat și lent care le limita ritmul de dezvoltare a capacității nucleare la doar o bombă pe an. Abia mult mai târziu, cu ajutorul informațiilor obținute de la un cercetător pakistanez corupt, nord-coreenii au învățat cum să îmbogățească uraniul, ceea ce le-a permis să construiască bombe nucleare mult mai simplu și rapid. „Cred că au nevoie de șase luni” ca să obțină o armă nucleară și poate alte „câteva luni” ca să o monteze pe o rachetă, a spus David Albright, un fost inspector de arme, într-un interviu pentru The Telegraph înainte de atacul americanilor asupra bazei nucleare de la Fordo. O altă lecție pe care iranienii o pot învăța de la nord-coreeni este legată de importanța testării armelor nucleare. „Coreea de Nord a avut același tip de program și a produs o explozie de zece ori mai mică decât cea așteptată. Așa că poți face o greșeală”, a explicat Albright. „În cazul Coreei de Nord, au văzut greșeala și au corectat-o. Același lucru s-ar putea întâmpla și cu Iranul. De aceea cred că durează mai mult de două luni ca să finalizezi designul. Trebuie să ai grijă [cu bombele nucleare] pentru că ele pot să nu funcționeze cum ar trebui.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

11:33

IPJ Caraș-Severin avertizează: Protejați animalele de caniculă!

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin – Biroul pentru Protecția Animalelor trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele la care sunt expuse animalele în perioada de caniculă și face apel la responsabilitatea deținătorilor de animale, în contextul avertizărilor meteorologice emise pentru județ.
Image Description

10:23

O comunitate pentru Adriana: împreună pentru viața unui copil!

Într-un sat ascuns între dealurile Banatului, trăiește Adriana, o fetiță de doar 12 ani, cu un zâmbet care poate îmblânzi și cele mai reci suflete. Deși atât de mică, viața a pus-o în fața unei încercări pe care mulți adulți abia ar putea-o duce. Adriana a fost diagnosticată cu o boală grea, iar lupta ei cu cancerul a început dintr-un pat de spital, printre perfuzii, investigații și priviri îngrijorate.
Image Description

07:23

Consiliul Județean Caraș-Severin investește aproape un milion de lei în sportul de performanță

Consiliul Județean Caraș-Severin continuă să sprijine sportul de performanță din județ. La sediul Palatului Administrativ din Reșița, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, și directorul Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița, Cristian Bobar, au semnat contractul prin care clubul de fotbal din Valea Domanului va beneficia de o finanțare nerambursabilă în valoare de aproximativ 950.000 de lei.
Image Description

11:58

Tineri cu care ne mândrim! Daria-Maria Dudaș-Vasile, eleva discretă, ale cărei performanțe trec aproape neobservate!

„O adolescentă ca oricare alta”, așa se caracterizează cu modestie Daria-Maria Dudaș-Vasile, elevă a Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița. Dar o adolescentă care are în palmares numeroase premii câștigate la olimpiade naționale încă de pe vremea când frecventa cursurile Școlii Gimnaziale nr. 8 din municipiul de pe Bârzava.
Image Description

11:24

Caraș-Severin trece de la galben la portocaliu!

Zile caniculare în județul Caraș-Severin. Administrația Națională de Meteorologie anunță că astăzi județul se află sub cod galben de caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 35 și 37 de grade. Mâine, mercurul din termometre va urca și mai mult, fiind anunțat cod portocaliu de caniculă.
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:18

- Galati - În loc de bilet Transurb, localizarea geografică a telefonului. Absurd de Galaţi Scris de Anca Melinte Joi, 26 Iunie 2025 11:00

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde în care de pe site-ul companiei de transport public Transurb SA îţi poţi cumpăra… un abonament pentru servicii de localizare geografică a unui telefon mobil! Nu e o glumă, ci păţania unui gălăţean care s-a ales cu o pagubă de 3 lei, dar putea să piardă 180 de lei! Gălăţeanul ne-a povestit că accesat pagina de internet a Transurb ca să afle cum poate
Image Description

12:18

- Iasi - „Nu cred că vor fi mulți de 10”. Greu cu notele maxime la Matematică, la Evaluare. Subiecte de nivel mediu spre dificil, cu subtilități. Reacții de la Iași

Evaluarea Națională 2025 s-a încheiat miercuri, 25 iunie, cu proba la Matematică, iar profesorii ieșeni contactați de „Ziarul de Iași” au punctat un nivel mediu spre dificil al subiectelor, în contrast cu proba de Limba română, considerată prea ușoară. Cea mai mare provocare pentru elevi a fost reprezentată de subiectul al III-lea, în special ultimele trei probleme de geometrie, care vor face dificilă obținerea notei maxime. În județul Iași, prezența
Image Description

12:16

- Bistrita - Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Bistrița-Năsăud

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, vestul și nordul Olteniei precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete