Misterul Fecioarei Maria care plânge cu lacrimi de sânge, lângă Roma. Cui aparține ADN-ul de pe statuie
Inapoi

Misterul Fecioarei Maria care plânge cu lacrimi de sânge, lângă Roma. Cui aparține ADN-ul de pe statuie

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
ADN-ul de pe o statuie a Fecioarei Maria despre care se crede că ar plânge cu lacrimi de sânge şi ar avea legătură cu apariţii mariane miraculoase aparţine autointitulatei „clarvăzătoare” care îi aduce în fiecare lună pe credincioşii creduli la adunările pe care le organizează într-o localitate de lângă Roma, a constatat un expert medico-legal, scrie presa italiană, potrivit Agerpres. În urmă cu un an, autoritatea de supraveghere doctrinară a Vaticanului a confirmat un decret dat de un episcop local care afirma că presupusele apariţii ale Fecioarei Maria la Trevignano, la nord de Roma, nu erau de natură supranaturală. De asemenea, textul îi avertiza pe credincioşi să nu participe la adunările organizate în acel loc. La 27 iunie 2024, Departamentul pentru Doctrina Credinţei de la Vatican a recunoscut „validitatea juridică” a decretului prin care episcopul de Civita Castellana, Marco Salvi, declarase la 6 martie anul trecut că presupusele apariţii de la Trevignano ale Fecioarei Maria nu erau supranaturale şi îi avertizase pe „credincioşi să se abţină de la organizarea” sau participarea la întâlniri private sau publice „care ar face să pară drept un adevăr supranatural sigur şi indubitabil evenimentele de la Trevignano”. În decretul său de la 6 martie, monseniorul Salvi a declarat non-supranaturale presupusele apariţii ale Fecioarei Maria în Trevignano, pe malul lacului Bracciano. El i-a spus autointitulatei clarvăzătoare Gisella Cardia să nu mai cheme oamenii pe un deal din zonă unde ar avea loc presupusele apariţii în a treia zi ale fiecărei luni. Cardia, o siciliană în vârstă de 55 de ani care s-a mutat la Trevignano după ce a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare după falimentul firmei sale de ceramică din Sicilia, în 2013, organizează de şase ani evenimente legate de presupusele apariţii mariane. Ea a transmis presupuse mesaje de la Fecioara Maria, inclusiv despre Satana care ar pregăti catastrofe, precum distrugerea Romei într-un cutremur şi preluarea Bisericii Catolice de către comunişti Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Fosta femeie de afaceri, care până în urmă cu câţiva ani se identifica după numele său adevărat, Maria Giuseppa Scarpulla, a amenajat un altar improvizat, demontat din ordinul Bisericii şi al poliţiei, în care se afla statuia Fecioarei Maria, despre care ea susţinea că plângea cu lacrimi de sânge. Cardia a declarat, de asemenea, că a reuşit să hrănească sute de vizitatori prezenţi la locul presupuselor apariţii cu gnocchi şi pizza pe care le-ar fi „înmulţit” cu succes. Recent, cu ocazia apariţiei ei lunare la Trevignano, în a treia zi a lunii, când sute de persoane vin să o vadă pe Fecioara Maria „apărând” deasupra Campo delle Rose, Cardia, înconjurată de gărzi de corp pentru a ţine jurnaliştii la distanţă, a declarat: „Am de gând să rămân aici şi nu voi ceda niciun centimetru pentru că mă aflu în casa lui Dumnezeu şi o am pe Fecioara Maria cu mine”. În luna mai a anului trecut, Vaticanul a publicat cele mai recente măsuri pentru reprimarea a tentativelor de popularizare a unor apariţii miraculoase şi a statuilor care plâng cu lacrimi de sânge, afirmând că numai Papa poate spune ce este supranatural şi ce nu. Citește și: Dispariția misterioasă a „Sfintei” din Trevignano. Cum se explică „miracolul” statuii Fecioarei Maria care a vărsat lacrimi de sânge
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

14:54

Nemulțumire în stradă la Reșița: Protest față de noile măsuri fiscale

Zeci de reșițeni s-au adunat ieri în centrul orașului pentru a protesta față de noile măsuri fiscale pregătite de partidele aflate în negocieri pentru guvernare.
Image Description

13:35

Rossonerul Ianis Doană, noul jucător al formației Steaua București!

După evoluțiile foarte bune pe care le-a avut în sezonul recent încheiat din Liga a II-a alături de coechipierii de la CSM Reșița, dar și convocarea lui la echipa națională Under 19, jucătorul Ianis Doană a intrat în atenția mai multor cluburi din țară.
Image Description

11:42

Caniculă în Caraș-Severin! Meteorologii anunță maxime de până la 38 de grade Celsius!

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi două atenționări cod galben de caniculă și disconfort termic. Ambele vizează și județul Caraș-Severin, meteorologii anunțând că ne putem aștepta la temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius.
Image Description

11:00

S-a stins din viață Geta Feieș, managerul societății Gradimex!

Săptămâna a debutat, încă de la primele ore, cu o veste care ne-a răvășit: doamna Geta Feieș, managerul societății Gradimex s-a stins din viață, după o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare.
Image Description

14:25

Miclău acuză: Ministrul Mediului știa de pericolul de la Salina Praid și n-a intervenit

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus o sesizare oficială la Parchetul General împotriva ministrului Mediului, Mircea Fechet, și a unor funcționari din minister, pe care îi acuză de inacțiune în cazul catastrofei de la Salina Praid.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete