Incident la concertul de la Semperoper din Dresda
Update cu 6 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Incident la concertul de la Semperoper din Dresda
Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale marți seara, în urma unui incident petrecut în timpul unui concert organizat la Semperoper, în Dresda, Germania. Participanții la eveniment au început să se simtă rău, iar unii dintre ei au prezentat probleme circulatorii și respiratorii.
Potrivit Departamentului de Pompieri din Dresda, doi spectatori au fost transportați de urgență la spital, iar ulterior, patru paramedici care au răspuns apelului pentru ajutor au acuzat, de asemenea, simptome similare. Acest lucru a determinat echipa de intervenție să ceară sprijinul unor unități specializate echipate cu aparate de asistență respiratory, conform relatărilor agenției DPA, citate de Agerpres.
Paramedicii au fost evaluați de medici la fața locului, iar poliția a raportat că un spectator era inconștient. Deși au fost efectuate verificări în clădire, autoritățile nu au găsit substanțe periculoase. Cauza incidentului nu este încă clară, dar poliția a inițiat o investigație.
Concertul, susținut de Staatskapelle Dresden sub bagheta lui Philippe Herreweghe, a inclus lucrări de compozitori renumiți precum Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart. Incidentul a avut loc aproape de sfârșitul concertului, astfel că evacuarea operei nu a fost necesară, conform informațiilor oferite de brigada de pompieri.