Hamas pregătește eliberarea a 34 de ostatici israelieni
Update cu 6 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Hamas pregătește eliberarea a 34 de ostatici israelieni
Duminică, un oficial al mișcării Hamas a declarat pentru AFP că grupul islamist palestinian este dispus să elibereze 34 de ostatici israelieni, reținuți în Fasia Gaza, în cadrul "primei faze" a unui acord cu Israelul. În schimb, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a negat afirmațiile conform cărora Hamas ar fi trimis o listă cu ostaticii care urmează să fie eliberați.
Potrivit oficialului, Hamas "a fost de acord să elibereze 34 de prizonieri israelieni dintr-o listă furnizată de Israel în prima fază a unui acord de schimb de prizonieri". Lista ar include "toate femeile, bolnavii, copiii și israelienii în vârstă" dintre ostatici. Acesta a menționat că Hamas și grupurile de rezistență necesită aproximativ o săptămână de calm pentru a discuta cu răpitorii și a identifica soarta ostaticilor, fie ei vii sau morți.
Reprezentanții biroului premierului Netanyahu au emis un comunicat în care afirmă că "contrar celor raportate, Hamas nu a furnizat încă o listă de ostatici". Anunțul vine la câteva zile după ce Netanyahu a fost externat din spital, după o intervenție chirurgicală la prostată. Biroul său a menționat că Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, era într-o stare bună și complet conștient după finalizarea operației.
În acest weekend, negocierile indirecte între Hamas și Israel s-au reluat în Qatar, cu scopul de a ajunge la un acord pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor reținuți în Gaza, în urma atacului din 7 octombrie 2023. Deși au avut loc eforturi diplomatice intense din partea Qatarului, Egiptului și Statelor Unite, nu a fost semnat niciun armistițiu de la sfârșitul lunii noiembrie 2023. Atunci, un armistițiu a dus la eliberarea a 105 ostatici în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni închiși în Israel.
Atacul din 7 octombrie s-a soldat cu peste 1.200 de decese pe partea israeliană, majoritatea fiind civili, conform unui bilanț întocmit de AFP pe baza datelor oficiale. În urma acestui atac, 251 de persoane au fost răpite, iar în prezent, 96 de ostatici se află în Fasia Gaza, dintre care 34 au fost declarați morți de armata israeliană.