Cum războiul din Ucraina a apropiat China și Rusia (CNN)
Inapoi

Cum războiul din Ucraina a apropiat China și Rusia (CNN)

Postat pe 16 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
În timp ce tot mai multe țări au înăsprit sancțiunile împotriva Rusiei în urma invaziei în Ucraina, a devenit tot mai clar că președintele rus avea un prieten de încredere - Xi Jinping. Liderul chinez, care cu câteva săptămâni înainte de invazia în Ucraina a susținut că are un parteneriat „fără limite” cu Rusia, a condamnat sancțiunile și a continuat să-și consolideze legăturile cu Putin. Joi, Xi l-a primit pe președintele rus în China pentru o vizită de stat de două zile - a patra întâlnire a celor doi lideri de la începutul războiului în Ucraina. Războiul i-a apropiat pe cei doi lideri și economiile lor - comerțul a atins niveluri record anul trecut, deoarece Rusia și-a majorat importurile de mărfuri cheie din China, iar cumpărătorii chinezi au beneficiat de combustibil rusesc la preț redus, scrie CNN. Statele Unite au declarat că unele exporturi chineze permit Rusiei să consolideze baza industrială de apărare care îi alimentează războiul din Ucraina. China și-a motivat relația comercială cu Rusia, susținând că e parte a relațiilor bilaterale normale. De asemenea, a susținut că își menține o poziție neutră față de război și nu joacă alt rol decât căutarea păcii. Uniunea Europeană, SUA și aliați din întreaga lume au impus o serie de sancțiuni care vizează entitățile rusești și fluxul de mărfuri către și dinspre această țară. În ciuda acestor eforturi de a izola guvernul lui Putin și de a-i reduce finanțele pentru război, economia Rusiei a depășit așteptările și a crescut cu 3,6% în 2023, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional. Sancțiunile au provocat o schimbare radicală în ceea ce privește partenerii comerciali au Rusiei, iar China a devenit un partener cheie, astfel că relațiile lor comerciale s-au intensificat și extins. Cele două țări au atins anul trecut un nivel al schimbului comercial de 240 de miliarde de dolari, fiind depășit obiectivul de 200 de miliarde de dolari. Astfel, China a ajuns principalul partener comercial al Rusiei, a declarat Putin anul trecut. În timp ce UE a redus achizițiile de combustibil rusesc și a limitat exporturile, de la bunuri de înaltă tehnologie la echipamente de transport, China și-a menținut exporturile de bunuri industriale și comerciale cum sunt vehicule, mașini și aparate electrocasnice, arată datele și declarațiile oficiale. Rusia a devenit, de asemenea, principalul furnizor de petrol al Chinei, depășind Arabia Saudită, potrivit datelor comerciale oficiale ale Chinei. China nu este singura care profită de nevoia Rusiei de a găsi noi piețe pentru combustibilul său. India se numără, de asemenea, printre cumpărători, crescând importurile în urma războiului. Intensificarea comerțului din timpul războiului și creșterea achizițiilor de petrol au dus la critici din Occident la adresa Chinei, pe motiv că a ajutat la finanțarea războiului Rusiei. Guvernele occidentale și analiștii independenți au ridicat, de asemenea, semnale de alarmă că importurile includ și bunuri cu potențială aplicabilitate militară. În ultimele săptămâni, oficialii de la Casa Albă au criticat China pe motiv că a sprijinit în mod substanțial baza industrială de apărare a Rusiei, inclusiv prin exporturi precum semiconductori, materiale și utilaje despre care spun că permit Rusiei să intensifice producția de tancuri, muniții și vehicule blindate. Într-o vizită la Beijing la sfârșitul lunii trecute, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a avertizat pe liderii chinezi că SUA și alte țări vor lua măsuri dacă Beijingul nu va lua măsuri pentru a opri acest flux. Președintele francez Emmanuel Macron și șefa CE Ursula von der Leyen au făcut presiuni asupra lui Xi Jinping în timpul vizitei făcute de acesta în Franța săptămâna trecută. Von der Leyen a afirmat după întâlnire că „este nevoie de eforturi suplimentare pentru a reduce exportul către Rusia de mărfuri care pot fi folosite în război”. Beijingul a criticat anterior SUA că au lansat „acuzații fără temei” cu privire la „schimburile comerciale și economice normale” dintre China și Rusia. Dar analiștii au remarcat că exporturile lunare ale Chinei către Rusia au scăzut atât în ​​martie, cât și în aprilie, comparativ cu aceleași perioade din 2023, potrivit datelor vamale oficiale chineze. Relația dintre Xi și Putin a părut, de asemenea, să se întărească pe măsură ce ambii lideri și-au consolidat puterea. Războiul nu a schimbat această dinamică. Călătoriile lui Putin în străinătate au scăzut de la izbucnirea conflictului, dar această călătorie marchează a doua sa vizită în China de la invazie și a patra întâlnire personală a celor doi lideri în acest timp. Vizita din această săptămână este prima călătorie internațională simbolică a lui Putin de la începutul celui de-al cincilea mandat în funcție. Este o vizită care ar putea fi privită în oglindă cu cea a lui Xi în Rusia în martie 2023, când a fost prima călătorie în străinătate a liderului chinez după ce și-a început al treilea mandat de președinte.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

13:07

Incendiu de vegetație la Berzasca – Cozla: 70 de hectare afectate, intervenție susținută cu două elicoptere Black Hawk!

Este intervenție de amploare în județul Caraș-Severin în arealul Clisurii Dunării, zona Berzasca, la un incendiu de vegetație care a căpătat proporții în ultimele 48 de ore!
Image Description

13:04

Lucas Szava câștigă procesul cu liceul care i-a scăzut nota la purtare!

Un elev din Oțelu Roșu a câștigat în instanță procesul intentat liceului la care învață, după ce a fost sancționat pentru că și-a exprimat public opinia în calitate de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Caraș-Severin.
Image Description

10:41

Lucrări pentru siguranța comunității, în zona Grădinari!

Lucrări importante pentru siguranța comunității sunt în desfășurare în zona Grădinari, unde SGA Caraș-Severin, prin Formația de lucru Oravița, intervine pe cursul de apă Barthes, afluent al râului Caraș.
Image Description

10:09

Noi întreruperi de curent programate în mai multe localități din Caraș-Severin

În săptămâna viitoare, mai multe zone din Caraș-Severin vor fi afectate de întreruperi de curent electric. Potrivit anunțului făcut de autorități, aceste întreruperi sunt programate pentru a permite efectuarea unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei electrice. Seevizează că distribuitorul de energie electrică va întrerupe alimentarea în mai multe localități, însă nu au fost încă specificate exact datele și orele exacte pentru fiecare zonă. Localnicii sunt sfătuiți să ia măsuri
Image Description

09:06

Atenție la site-urile false care colectează ilegal date personale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii despre apariția unui site fraudulos. Potrivit ANAF, site-ul are o interfață asemănătoare celei oficiale, dar scopul său real este de a colecta ilegal date personale ale utilizatorilor. Autoritățile avertizează cetățenii să fie atenți atunci când accesează astfel de platforme și să evite furnizarea de informații sensibile. Conform unui comunicat, site-ul fals încearcă să păcălească utilizatorii și să obțină date importante ilegal. Citează potrivit reper24.ro,
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:14

- Constanta - ALERTĂ pe malul lacului Techirghiol! Bărbatul dat dispărut în zona cherhanalei Zarguzon a fost GĂSIT

Acesta ar fi fost văzut ultima dată în zona cherhanalei Zarguzon. Persoana a fost găsită conștientă și nu are nevoie de îngrijiri medicale. Sursa foto: Facebook Citește și Turism balnear, digitalizare și infrastructură verde: Care sunt direcțiile de dezvoltare ale orașului Techirghiol până în 2027
Image Description

14:10

- Maramures - Folosiți rațional rezervele de apă, evitând udatul grădinilor și umplerea bazinelor și piscinelor!

Societatea Vital face APEL CĂTRE TOȚI UTILIZATORII – să folosească rațional rezervele de apă, evitând udatul grădinilor și umplerea bazinelor și piscinelor! Din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile, sistemele de distribuție a apei din județul Maramureș înregistrează creșteri semnificative ale consumului de apă. Prin urmare societatea VITAL S.A face apel către toți utilizatorii, în special către cei din mediul rural, să acorde mai multă atenție modului în care utilizează
Image Description

14:08

- Maramures - Duminica a doua după Rusalii. Veniți după mine…

E liniște adâncă în sufletul lumii, iar marea Galileii își poartă unduirile ca o inimă ce tresare la chemarea Celui Veșnic. Pe țărm, printre plasele umede și vântul care mângâie nisipul, trec pașii Lui. Și glasul răsună simplu, ca o lumină ivită peste întunericul grijilor de fiecare zi: „Veniți după Mine.” Nu-i nicio filozofie aici, nicio dogmă grea, nici măcar o promisiune de slavă. Doar o chemare. Doar o privire.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete