Ultimul mesaj de la Mihai Leu: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit
Inapoi

Ultimul mesaj de la Mihai Leu: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Evenimente
La o zi de la înmormântarea campio­nu­lui nostru, Mihai Leu, pe pagina sa de socializare a apărut un mesaj emo­țio­nant, o scrisoare de adio a lui Mihai: Dragii mei, Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a în­che­iat. Dar ceea ce a rămas în urmă e mult mai puternic decât orice absență: e dra­gostea, recunoștința și legătura pro­fun­dă pe care am avut-o cu voi. Vă mul­țu­mesc. Din suflet. Ați venit în număr covârșitor ieri, din toate colțurile țării, de aproape și de de­parte, hunedoreni, prieteni, colegi, oa­meni care mi-au fost aproape într-un fel sau altul. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Ați trimis mesaje, rugăciuni și gânduri curate către familia mea. Ați făcut din despărțirea mea un moment de lumină. M-ați condus cu demnitate și cu o dra­goste care nu se uită. Familia mea, Anna, iubirea mea, și fiul nostru, Marco, mi-au fost sprijinul, echi­li­brul, puterea. Tot ce am fost mai bun s-a datorat lor. Am trăit cu inima plină pentru voi și plec cu ea la fel de plină. Le port o recunoștință profundă tu­tu­ror celor care mi-au fost alături în cele două mari lumi care m-au definit: boxul și automobilismul. Colegilor din ring, oa­meni cu care am împărțit nu doar efortul și gloria, ci și tăcerea din vestiar sau emo­ția dinaintea gongului. Și colegilor din motorsport, cei care au fost mereu acolo, în garaj, în cursă, în spatele pro­iec­telor, cu mâinile murdare și inimile cu­rate. Am avut parte de două familii sportive adevărate, care m-au făcut să simt, în fiecare clipă, că nu lupt și nu conduc niciodată singur. Și un gând aparte îl port orașului meu Hunedoara. Locul unde m-am născut, unde am visat pentru prima dată și unde m-am întors mereu, indiferent cât de departe m-a purtat viața. Hunedoara mi-a fost acasă, nu doar ca loc, ci ca inimă. Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc. Măcar pen­tru o zi. Pentru că acolo mi-am lăsat ră­dăcinile, sufletul și dragostea. Vă mul­țu­mesc, oameni dragi din Hunedoara, pentru tot. Nu pot să nu le mulțumesc celor care m-au ținut în viață atâția ani. Profeso­rului Irinel Popescu și doctoriței Adina Croitoru, doi oameni care au fost, pentru mine, mâna lui Dumnezeu. Ce au făcut în ultimii 11 ani a fost un miracol medical, dar mai ales un miracol uman. Le datorez anii pe care i-am putut trăi cu cei dragi, pe care altfel nu i-aș fi avut. Viața a fost pentru mine o luptă fru­moasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Și am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-ați dat sens, care m-ați ridicat, care m-ați iubit, chiar dacă poate, uneori, am greșit. Vă las un gând: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit. Și, nu uitați, dacă ați căzut în șanț, uitați-vă la stele. Așa apare spe­ranța. Vă îmbrățișez cu recunoștință, oriunde v-ați afla. Mihai Flori albe Campionul mondial la box Mihai Leu a fost înmormântat vineri în oraşul său natal, Hunedoara, după ce a fost răpus de o boală nemiloasă la vârsta de 57 de ani, la ceremonia funerară care a avut loc în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului, dar şi în faţa clădirii, fiind prezente sute de persoane, în ciuda caniculei de afară. Aşezat pe un catafalc înconjurat de buchete de flori albe, sicriul a fost flancat de agenţi ai Poliţiei Locale Hunedoara, în sală fiind prezenţi familia şi rudele spor­tivului, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, reprezentanţi ai autori­tă­ţilor locale şi judeţene, oameni din lu­mea sportului, între care Mihai Covaliu, Camelia Potec, foştii fotbalişti Ioan An­done şi Romulus Gabor, membri ai echi­pei Corvinul Hunedoara, apropiaţi şi cu­nos­cuţi ai lui Mihai. Ceremonialul a fost deschis cu into­narea Imnului Naţional al României, au­to­rităţile din Hunedoara decretând vi­neri zi de doliu local, în onoarea spor­tivului. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părin­te Nestor, şi cu arhiereul-vicar al epis­co­piei, Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul. „Cu multă tristeţe am aflat despre plecarea la cele veşnice a robului lui Dumnezeu Mihai Leu, un hunedorean, fiul al eparhiei noastre, care, iată, de aici, din inima ţării, din străvechiul loc al civil­i­zaţiei noastre româneşti, a purtat trico­lorul românesc şi numele ţării noastre în întreaga lume. (…) Sunt mulţi cei care au reuşit să cucerească trofee în lumea sportului, dar despre el putem spune un lucru cu totul şi cu totul special: calităţile lui umane, demnitatea, simplitatea mo­des­tia sau smerenia, mai bine zis, pe care le-a păstrat, şi după ce a devenit un „om mare”, un campion, aceste calităţi ale sufletului său au făcut ca perfor­manţa lui să fie mult mai luminată, au făcut ca performanţa lui să fie mult mai apreciată. Dumneavoastră, toţi cei care sunteţi prezenţi astăzi aici şi cei care probabil ne urmăresc din toată ţara, sunt alături de el acum la plecarea din lumea aceasta şi înalţă un gând de rugăciune nu doar pentru performanţele pe care le-a obţinut, ci şi pentru omul care a fost Mihai Leu”, a spus, în cuvântul său, epis­copul Devei şi Hunedoarei. Aplauze La finalul ceremoniei funerare sicriul cu trupul lui Mihai Leu a fost scos din sală în aplauzele celor prezenţi, iar mai multe maşini de curse din campionatul na­ţio­nal de raliuri, parcate în faţa casei de cul­tură, au fost pornite în cinstea fostului pilot de raliuri. Înmormântarea a avut loc în cimitirul Bisericii Schimbarea la Faţă, de pe strada Popa Şapcă. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, spunea, zilele trecute, des­pre Mihai Leu, că a devenit un simbol al oraşului. „Prin performanţele sale, prin per­se­verenţa sa, prin energia pozitivă pe care o emana mereu şi, pur şi simplu, prin felul său de a fi, Mihai Leu a devenit un simbol al Hunedoarei. A iubit acest oraş mai mult decât ne putem noi imagina, iar acest oraş îi datorează mai mult decât i-ar pu­tea oferi vreodată”, declara edilul local. Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit marţi seara, la vârsta de 57 de ani. El era internat în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. A citit mesajele lăsate de Mihai Leu În timpul slujbei de înmormântare, preo­tul a citit mesajele lăsate de Mihai Leu pentru fiul său Marco, pentru soția Anna, pentru tatăl său, fratele său, dar și pentru rude și prieteni. • Pentru fiul său, Marco: „Să privești mereu seara spre stele și să zâmbești!” • Pentru soția sa, Anna: „Ai fost stânca pe care s-a sprijinit întreaga familie. Te-am iubit mai mult decât poate un pă­mântean iubi” • Pentru tatăl său: „Tata, să fii tare!” • Pentru frate: „Ar fi trebuit sa-ți spun mai des că te iubesc” • Pentru rude și prieteni: „Să nu fiți triști, vă iubesc nespus și sunt mulțumit că ați făcut parte din viața mea”. (A.N.)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente

Pagina de facebook

-
-

Recente din caras

-
-

13:19

Sorin Grindeanu, Cetățean de Onoare al comunei Prigor

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD a fost declarat cetățean de onoare al comunei Prigor, locul unde și-a petrecut copilăria și unde spune că a făcut „primii pași în viață”. Evenimentul a reprezentat pentru oficial un moment încărcat de emoție și recunoștință față de comunitatea care l-a format.
Image Description

11:14

Siguranța motocicliștilor, prioritate pentru polițiștii din Caraș-Severin

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară, în acest sfârșit de săptămână, o serie de activități preventive menite să sporească siguranța rutieră și să crească gradul de disciplină în rândul conducătorilor de motociclete.
Image Description

10:20

Fonduri europene de până la 100.000 de euro pentru start-up-urile din Caraș-Severin!

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a publicat Ghidul de finanțare pentru întreprinderile nou-înființate din județul Caraș-Severin. Start-up-urile vor putea accesa finanțări europene nerambursabile de până la 100.000 de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027. Valoarea minimă eligibilă a finanțării este de 15.000 de euro.
Image Description

08:32

ISU Semenic: Alege siguranța! Respectă regulile când mergi la scăldat!

Canicula s-a instalat în Caraș-Severin, județul fiind de câteva zile sub diverse avertizări meteo de căldură intensă și disconfort termic accentuat.
Image Description

09:30

Întreruperi de curent în Caraș-Severin, 7-11 iulie

Săptămâna viitoare sunt programate noi întreruperi de curent pe raza mai multor localități din Caraș-Severin.
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:18

- Vrancea - ULTIMA ORĂ Accident în zona Tișița! O motocicletă implicată!

Un nou accident rutier s-a produs duminică seara pe E85, în zona Tișița, accident în care au fost implicate un autoturism Skoda și o motocicletă. Din primele informații conducătorul autoturismului a acroșat motocicleta, în urma impactului aceasta părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în șanț. Deocamdată nu știm dacă au fost victime însă, din ce știm, nu a fost un accident grav. Polițiștii cercetează cauzele producerii incidentului rutier.
Image Description

20:54

- Gorj - Economist: România se află deja în recesiune economică

Economistul Radu Georgescu trage un semnal de alarmă privind starea economiei românești și critică măsurile Guvernului, pe care le consideră contrare principiilor elementare de economie, conform stiripesurse.ro. Într-o postare publicată pe Facebook, economistul Radu Georgescu susține că România a intrat deja în recesiune economică, iar Guvernul ignoră semnalele evidente care indică această situație. Potrivit acestuia, datele din execuția bugetară aferentă lunilor ianuarie – mai 2025 arată că economia nu evoluează
Image Description

20:52

- Constanta - ALERTĂ! Accident între un autocar și un autoturism în Lumina: Peste 40 de persoane implicate. Traficul este oprit

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22 Ovidiu-Tulcea, în apropierea localității Lumina, județul Constanța, un autoturism a acroșat un autocar înmatriculat în Ucraina, în care se aflau aproximativ 40 de persoane. În urma accidentului, doar șoferul autoturismului a suferit leziuni, fiind evaluat medical la fața locului, spun autoritățile. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
caras WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul caras
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete