Ministerul Mediului cere revizuirea raportului de impact pentru hidrocentrala Surduc-Siriu
Ministerul Mediului a cerut companiei Hidroelectrica să revizuiască raportul de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul hidroenergetic Surduc-Siriu, aflat în lucru de mulți ani. Decizia vine după o întâlnire a ministrului Diana Buzoianu cu localnicii din Gura Teghii, care și-au exprimat îngrijorarea față de efectele asupra resurselor de apă și a ecosistemului.
Reprezentanții Asociației „Tainiţa Baştinei” au transmis că proiectul ar putea priva peste 5.000 de locuitori de acces la apa râului, iar stăvilarul funcționează „ca o şcoală fără elevi”, fără să existe suficientă apă. „Motivul pentru care ne opunem este că acest stăvilar este ca o şcoală fără elevi, este construit un stăvilar fără apă,” a explicat Ștefan Constantin Petriceanu, președintele asociației.
La solicitarea Ministerului Mediului, raportul de evaluare, studiul de evaluare adecvată și cel privind impactul asupra corpurilor de apă urmează acum să fie refăcute și sunt puse în dezbatere publică pentru zece zile. Potrivit opiniaBuzau.ro, în urma acestei analize, acordurile de mediu vor fi aprobate doar pe baza datelor obiective, iar durata procedurii nu poate fi estimată în prezent.
Hidroelectrica a lansat în aprilie licitația pentru completarea lucrărilor centralei Nehoiașu II, parte a amenajării Surduc-Siriu, cu un contract estimat la 178 milioane lei. Noua centrală va include un hidroagregat Francis de 55 MW și ar urma să producă anual aproximativ 150 GWh de energie.