Programul Startup Nation 2, cu finanţare europeană de aproape 500 de milioane de euro a fost deblocat, iar cei 22.000 de tineri care au aplicat deja pot „merge mai departe către finanţare”, de până la 50.000 euro/proiect, a anunțat ministrul Economiei, Radu Miruţă. „Vin cu o veste bună pentru antreprenori! Astăzi am semnat ordinul de ministru care deblochează şi dă drumul la Trartup Nation 2, programul cu finanţare europeană în valoare totală de 444 milioane euro. Iniţial, tot proiectul de 444 milioane de euro era blocat, pentru că nu se atinsese pragul minim de 25.000 de aplicanţi sub 30 de ani. Am păstrat această condiţie, dar am găsit o soluţie corectă: l-am spart şi împărţit lansarea în două etape, ca să nu mai ţinem pe loc pe nimeni”, a anunţat, vineri, ministrul Radu Miruţă pe pagina sa de Facebook. Potrivit ministrului, acest lucru înseamnă, concret, că cei 22.000 de tineri care au aplicat deja „pot merge mai departe către finanţare”, până la 50.000 euro/proiect. „Pentru diferenţa de aproximativ 3.000 de locuri rămase, vom deschide o nouă etapă de înscrieri, astfel încât să ajungem la ţinta totală. Cu alte cuvinte, nu era corect să ţinem pe loc 22.000 de oameni care îşi doresc să performeze, să se dezvolte şi să-i ajute pe ceilalţi să crească, doar pentru că încă nu s-au înscris ultimii 3.000”, afirmă Miruţă. Ministrul Economiei a mai precizat că din 1 august încep cursurile de antreprenoriat, primul pas obligatoriu înainte de obţinerea finanţării. „Estimăm ca în septembrie să poată depune deja proiectele pentru finanţare. Un lucru important: lucrăm în paralel. Cei care termină cursurile mai repede, vor putea aplica imediat, nu vor aştepta după ceilalţi. Selecţia finală a câştigătorilor va fi făcută după ce toată lumea a parcurs paşii obligatorii”, a mai informat ministrul Economiei.
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD a fost declarat cetățean de onoare al comunei Prigor, locul unde și-a petrecut copilăria și unde spune că a făcut „primii pași în viață”. Evenimentul a reprezentat pentru oficial un moment încărcat de emoție și recunoștință față de comunitatea care l-a format.
.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară, în acest sfârșit de săptămână, o serie de activități preventive menite să sporească siguranța rutieră și să crească gradul de disciplină în rândul conducătorilor de motociclete.
.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a publicat Ghidul de finanțare pentru întreprinderile nou-înființate din județul Caraș-Severin. Start-up-urile vor putea accesa finanțări europene nerambursabile de până la 100.000 de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027. Valoarea minimă eligibilă a finanțării este de 15.000 de euro.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.