O angajată de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Hunedoara a fost condamnată la un an de închisoare, cu suspendare, după ce femeia a depus un acord de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar disjuns de dosarul celui mai bogat fermier din România, Dumitru Andreșoi (foto). Au revenit în funcții Salariată a fost acuzată de procurori de la Parchetul European de „infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul UE”. În aceste condiții, angajata APIA, consilier superior, și-a încetat activitatea la APIA Hunedoara, cu acordul părților. Totodată, o altă angajată de la APIA Hunedoara așteaptă verdictul, tot într-un dosar disjuns din cauza lui Andreșoi. În cazul acesteia, Tribunalul Timiș a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, depus de angajată, ca fiind neîntemeiat. Parchetul European a făcut apel, iar în octombrie, Curtea de Apel Timiș va soluționa cauza. Și această salariată a plecat de la APIA Hunedoara. Reamintim că Dumitru Andreșoi și Veronica Topor, director adjunct APIA Hunedoara și Marius Szabo, șef Serviciu în instituție, au fost acuzați de procurorii de la Parchetul European de infracțiuni de corupție. Topor și Szabo au revenit, însă, pe funcții, după ce au atacat măsurile luate împotriva lor. Nu deținea pășuni „Potrivit anchetei, Andreşoi a pus la punct o schemă infracţională pentru a obţine subvenţii UE pentru păşuni care nu erau eligibile pentru fonduri, folosind funcţionari publici din cadrul Agenţiei de Plăţi din România pentru a facilita procesul. Pe baza probelor, în perioada 2018-2023, crescătorul de ovine a folosit angajaţi pentru a identifica păşuni pe care nu le deţinea şi pentru a le închiria pe numele părinţilor săi şi al unei societăţi comerciale controlate de acesta, în scopul obţinerii frauduloase de fonduri UE. Se înţelege că funcţionari publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a României – Centrul Judeţean Hunedoara au fost conivenţi în această schemă”, a transmis Parchetul European, într-un comunicat de presă. Potrivit ocumentului citat, crescătorul de oi a depus cereri de subvenţii pentru terenuri pe care nu le deţinea sau a solicitat sprijin pentru suprafeţe mai mari decât cele prezentate. „În plus, acesta ar fi depus cereri pentru suprafeţe împădurite care nu sunt eligibile pentru sprijin, apelând la ajutorul funcţionarilor publici din cadrul APIA. În acest mod, suspectul a obţinut aproximativ 2,2 milioane EUR (11 211 935,22 RON) în fonduri europene agricole. O cerere suplimentară în valoare de aproximativ 1,6 milioane EUR (8 293 626 RON ) a fost depusă la APIA, însă fondurile nu au fost plătite, datorită investigaţiei efectuate la timp de EPPO”, au mai transmis procurorii europeni. (S.Popa)
Un nou accident rutier în care a fost implicat un tramvai, a avut loc în această dimineață la Reșița, într-o zonă deja cunoscută pentru traficul intens, în apropierea sensului giratoriu situat lângă Hotelul Rogge. Coliziunea a avut loc între un tramvai și un autoturism, iar primele informații sugerează că incidentul a fost cauzat de o neacordare de prioritate în sensul giratoriu.
.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat și în această săptămână activități de informare adresate copiilor și tinerilor aflați în taberele de vară din județ.
.
Pe câmpurile din Caraș-Severin, unde soarele mângâie brazda iar legumele își trag puterea dintr-un pământ roditor, încă există oameni care știu ce înseamnă munca cinstită, cu mâinile în glie și inima în natură. Dar nu toți știu că această muncă poate deveni mai mult decât o tradiție de familie sau o îndeletnicire de zi cu zi — poate deveni o meserie recunoscută, cu acte în regulă.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.