Loredan Popa este nemţeanul care a ajuns la vârful S.O.S. România, fiind ales secretar general al partidului. “Am fost numit secretar general al S.O.S. România de către Comitetul Naţional. Ca să fiu sincer mă sperie puţin magnitudinea numirii pentru că vine la pachet cu foarte, foarte multă muncă şi responsabilitate. ~mi este oarecum teamă să nu îmi dezamăgesc colegii şi nici pe doamna preşedintă”, a declarat Loredan Popa, lider S.O.S. Neamţ, în cadrul emisiunii Revista presei…altfel, la MonitorTV. Loredan Popa şi-a început cariera politică într-un alt partid declarat suveranist: AUR. A construit de la zero, împreună cu colegii de atunci, filiala pietreană a partidului şi era creditat cu cele mai mari şanse să fie candidat la Primăria Piatra Neamţ. De la centru a fost impus însă un alt candidat, actualul viceprimar Vasile Apopei, şi Loredan Popa a părăsit partidul. Că sursele noastre spun că Apopei a fost împins în faţă de Claudiu Târziu, care a plecat şi el ulterior din AUR… e doar ironie a sorţii. Politice. Loredan Popa a trecut la alt partid suveranist, S.O.S. România. A început iar cu munca de jos şi a mai dovedit odată că nu fuge după funcţii şi că e om de echipă. Deşi lider judeţean al partidului, nu a emis pretenţii pentru un loc eligibil pe listele parlamentare. I-a acceptat, aproape stoic am zice, pe Paul Gheorghe şi Ciprian Ciubuc. Primul nici n-a aşteptat să se usuce cerneala pe mandat că a fugit din partid, al doilea a criticat conducerea partidului până a fost dat afară din grupul parlamentar. Loredan Popa a rămas, e drept fără vreo funcţie, şi se pare că atitudinea sa nu a trecut chiar neobservată. Este noul secretar general al partidului. E drept, unul în care plecările sau demiterile sunt la ele acasă. Dar e o adevărată “hemoragie” de aleşi din mai tot “polul suveranist”. De la Neamţ, cea mai recentă, plecarea din AUR a deputatei Andreea Firuţa-Neacşu. Dar… fiecare cu suveranismul lui, nu-i aşa? Articole similare: Un deputat SOS de Neamţ rupe… lanţul de partid
În ultima zi a mandatului ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a căii ferate dintre Băile Herculane și Drobeta Turnu-Severin, o investiție majoră în infrastructura județului Caraș-Severin.
.
Județul Caraș-Severin traversează o nouă perioadă caniculară, meteorologii anunțând temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade și disconfort termic ridicat. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin informează în orașele din județ vor fi montate corturi anticaniculă sau puncte de prim ajutor destinate persoanelor care întâmpină dificultăți din cauza temperaturilor ridicate.
.
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi două atenționări cod galben de caniculă și disconfort termic. Ambele vizează și județul Caraș-Severin, meteorologii anunțând că ne putem aștepta la temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius.
.
Săptămâna a debutat, încă de la primele ore, cu o veste care ne-a răvășit: doamna Geta Feieș, managerul societății Gradimex s-a stins din viață, după o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.