Un accident pe o stradă din Bicaz s-a produs luni dimineață și s-a soldat cu rănirea unui bărbat de 39 de ani, după ce a fost lovit de un autoturism care dădea cu spatele. „Luni, 30 iunie a.c., ora 10:05, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Piatra Corbului, din Bicaz, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din București, conducea un autoturism pe strada Piatra Corbului, la efectuarea manevrei de mers înapoi ar fi surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 39 de ani, din Bicaz, care se deplasa pe partea carosabilă.” Nu au fost indicii că vreunul dintre cei implicaţi consumase alcool înainte de incident, însă poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Un bărbat de 83 de ani, cioban la o stână aflată în apropiere de Slatina Timiș, cu care nu s-a mai putut lua legătura de duminică este căutat în prezent de zeci de persoane, atât polițiști, cât și voluntari. La căutări participă și doi câini de serviciu, specializați în căutarea urmelor de miros uman aduși, fiind utilizată și o dronă.
.
Mii de autoturisme care circulă pe șoselele din România au probleme de siguranță și sunt vizate de campanii urgente de rechemare în service, anunță Registrul Auto Român (RAR).
.
Șase polițiști de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad (județul Timiș), sunt cercetați de ofițerii DGA pentru fapte de corupție. Cei șase ar fi primit, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sume cuprinse între 20 și 700 de euro, de la persoane care tranzitau frontiera sub diferite pretexte, cum ar fi transportul internațional de persoane, fără a deține documentele necesare sau introducerea pe teritoriul României a unor mărfuri
.
Rezervele de apă din Banat sunt la un nivel bun, în ciuda vremii caniculare, dau asigurări reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat. Conform acestora, gradul de umplere al principalelor acumulări din Spațiul Hidrografic Banat variază între 77,6% și 90%.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.